O confesiune cutremuratoare

Am asistat in aceasta saptamana la un curs de Personal branding impreuna cu alti 15 colegi. Am avut sarcina pentru acest curs sa elaboram o prezentare despre noi, care sa fie cat mai creativa. Una dintre prezentarile facute de catre o colega, pe care o cunosc de cativa ani, pur si simplu m-a lasat fara cuvinte, atat de emotionant si cutremuratoare era.

Aceasta colega este o fata destul de simpla, insa feminitatea ei este mereu pusa in evidenta. Se imbraca modest, dar cu gust. Si este o fata care citeste mult, mereu o vezi cu cate o carte, prin urmare va dati seama ca este si inteligenta.

In cadrul prezentarii a facut o destainuire tulburatoare, cel putin pentru mine, cand a zis ca a fost abuzata sexual cand era inca copila. A vorbit deschis despre sentimentele si emotiile pe care le-a trait, despre spaima sa, despre cum a refuzat sa vorbeasca cu familia despre acest incident. In timp ce o ascultam si o priveam, involuntar am inceput sa plang. Nu pot sa explic lacrimile mele, nu plangeam de mila, stiu asta, si nici dintr-un fel de solidaritate feminina (cu toate ca poate fi si asta), plangeam deoarece intelegeam prin cate a trecut si cate putere de caracter are, daca a ajuns sa vorbeasca astazi in fata oamenlilor (putin cunoscuti) despre aceasta intamplare.

A povestit si despre cum, dupa multi ani, s-a hotarat sa vorbeasca despre aceasta problema cu un terapeut. A vorbit despre cartile pe care le-a citit, despre cat de dificil i-a fost sa-si recapete echilibrul emotional si spiritual, despre un barbat important in viata ei, care i-a devenit iubit si care a ajutat-o sa depaseasca multiple barierie.

O ascultam si o priveam pe fata aceasta cu un fel de profunda incantare, deoarece imi dadeam seama cat de mult a suferit si cat timp i-a luat ca sa-si recapete fortele, sa-si revina si sa se hotarasca sa ia atitudine. Dupa acea prezentare, am stat sa vorbim putin si ea mi-a zis ca nu trebuie sa-mi fie mila, caci ea nu se mai victimizeaza, ea pur si simplu a decis ca nu mai trebuie sa tina in ea aceasta trauma, ci sa o infrunte, sa vorbeasca si astfel sa inspire si alte femei.

Mi-a povestit despre faptul ca doreste sa urmeze o facultate de psihologie si sa devina terapeut, pentru a ajuta si a sustine alte femei care s-au intampinat cu probleme de acest gen, dar care nu au curajul sa vorbeasca despre ele si, astfel, se auto invinovatesc si se auto distrug emotional. Mi-a povestit ca cunoaste multe femei care au fost abuzate, inca la o varsta frageda, insa care se tem sa vorbeasca si nici nu vor sa se gandeasca sa apeleze la un psiholog.

Am inceput sa admir cu sinceritate aceasta fata, care este un puternica. Mi-am dat sema ca pe langa puterea de caracter de care a dat ea dovada, ea mai este si o fire sensibila, insa isi ascunde sensibilitatea si o arata doar oamenilor in care are incredere.

M-a inspirat mult prezentarea ei si mi-am dat seama ca avem multe lucruri de care ne este frica sa vorbim, pentru c anu ne dorim sa fim judecati sau sa fim intelesi gresit, cu toate acestea ne lipseste curajul de a iesi in fata oamenilor si de a lua atitudine, ne lipseste atat de mult aceasta putere de caracter. Aceasta prezentare la care am asistat m-a facut sa ma gandesc la multiple aspecte si la multiple bariere pe care mi le impun eu mie insami.

FacebookGoogle+LinkedInTwitter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *